...si eu te iubesc ( scurt dialog )

- Ce simti?
- Nu simt.
- Ce gandesti?
- Incerc sa n-o fac.
- Ce vrei?
- Tot. Nimic. Si sa ma pierd in nuante. Sa ma complac in decadenta si in minciuna osciland intre alfa si omega. Sa gasesc punctul de echilibru intre viata si moarte si sa devin una cu infinitul. Sa nu ma mai urasc...sa te iubesc. Vreau...sa vreau. Vreau sa stiu pentru ce lupt, dar sa nu lupt. Putin din toate si tot din nimic. Sa simt. Sa... sa fiu, sa traiesc si sa uit pentru ca apoi sa reincep din nou a trai.
- De ce?
- Ce altceva e de facut, in afara de a accepta tot si a refuza nimic, pentru simpla placere de a refuza apoi acceptarea unui tot unitar datorita unui instinct al rebeliunii, menit a asigura progresul umanitatii sau, de ce nu,al propriului eu?
- Te iubesc
- Nu, din pacate, nu.
- Cum asa?
- Pentru ca tocmai mi-ai spus-o
- Nu inteleg
- Stiu.
- Explica-mi.
- Consider ca noi, oamenii spunem aceste doua cuvinte care inevitabil au ajuns a deveni pura definitie a celui mai primar cliseu, nu pentru a ne exprima sentimentele, ( stim cu totii prea bine ca acestea nu pot fi definite prin cuvinte, dar iata- alt cliseu) , ci le spunem in speranta ca vom auzi aceseasi cuvinte adresate noua. Si atunci... ce este mai sincer si mai apropiat de sentimentul adevarat? Un "te iubesc" sau un " si eu te iubesc"? Si ajungem la concluzia ca aceste cuvinte releva cel mai bine egoismul. Iar acestea fiind spuse, ma mai iubesti?
- Gandesti prost.
- Nu ai niciun drept sa imi condamni gandirea, si, ca veni vorba, sentimentele. Poti, intr-adevar, si este dreptul tau, si al oricui, sa te declari a fi in dezacord cu crezurile mele, insa nu poti cataloga gandirea mea in astfel de termeni. Nu exista gandire buna sau gandire proasta. In schimb, te doare felul meu de a pune problema. Nu poti sa spui ca este corect, dar nici gresit, si din pacate pentru tine, trebuie sa-mi iei vorbele ca atare.
- Si daca incerc sa iti schimb acest mod de a gandi?
- Crezi ca ti-as permite vreodata sa faci asta?
- Ma iubesti?
- Ah...iata o intrebare sincera. Incepi sa inveti...
- Astept si un raspuns
- Nu. Nu te iubesc. Ma urasc prea mult pentru a iubi. Iti spun insa atat... daca m-as iubi, te-as iubi pe tine.
- Ce pot face pentru a iti schimba sentimentele fata de tine?
- Sa n-o faci. M-ai distruge. Ar fi ca si cand ai trezi un somnambul care paseste pe o funie la zeci de metri inaltime. Insa te-ai distruge si pe tine, caci sansele sa ma trezesti sunt infime. Si te-ai inneca in nereusita.
- Vreau sa ma iubesti
- Ar trebui sa preferi sa te urasc.
- Cum asa?
- Daca te-as iubi, as fi altfel. Insa tu ma iubesti asa cum sunt... daca m-as schimba, m-ai mai iubi?
- Da
- Atunci nu ma iubesti
- Cum poti spune asta?
- Pentru ce ma iubesti?
- Pentru cine esti
- Vezi unde vreau sa ajung?
- Nu
- Daca m-as schimba, n-as mai fi eu. Iar tu ma iubesti pentru acest eu pe care il reprezint. Daca acest eu ar deveni un "alt"... atunci eul se pierde si vei ajunge sa iubesti un trecut ce nu va mai reveni vreodata.
- Te iubesc oricum ai fi.
- Iar esti egoista.
- Ce vrei sa fac?
- Sa fii.
- Sunt.
- Nu. Daca ai fi, nu ti-as cere-o.
- Iar nu inteleg
- M-am saturat sa explic. Dormi, vom mai vorbi maine
- Si iar raman fara raspunsuri.
- Daca ai avea raspunsuri, atunci intrebarile si-ar pierde din valoare. Si nu vrem ca asta sa se intample, pentru ca traim pentru intrebari
- Credeam ca traim pentru raspunsuri
- Raspunsurile inseamna nimic. Existenta unui raspuns nu face decat sa valideze o intrebare bine pusa. Raspunsul este un omagiu adus intrebarii, la fel cum amanta este un omagiu adus sotiei.
- Asta este egoism !
- Te inseli.
- Esti groaznic
- Si totusi ma iubesti. Acum dormi...
.......

- Si eu te iubesc