miercuri, 16 februarie 2011

4 (Casiopeea)

Vreau sa urlu, sa plang, s-alerg catre tine, oriunde ai fi. Tu intelegi? Oriunde ai fi! Si vreau sa ma arunc in bratele tale, si sa te strang intr-atat incat sa iti tai suflul. Si vreau sa imi asez mana pe inima ta, si sa o simt atat de aproape, sa stiu ca e toata numai pentru mine. Si vreau sa ma saruti pe frunte si sa imi zambesti.
Eu cred ca tu tot nu intelegi. Sa incerc sa imi gasesc cuvintele, gata, am gasit : te iubesc!! Intelegi acum? Daca nu, lasa-ma sa iti explic. Nu credeam ca o voi spune vreodata, insa daca as muri de mainile tale, ultima mea dorinta ar fi sa ma saruti in timp ce o faci. M-am abandonat de mult in bratele tale, caci am incredere in ele; vor sti ele ce sa faca cu mine. Nu stiu daca realizezi cat de devotata iti sunt. O legenda spune ca sufletele pereche au, pe corp, semne identice, ale dracu patru alunite pe bratul stang. Eu nu cred in suflete pereche, dar cred in noi!! Pe zi ce trece din ce in ce mai mult. Iar de azi inainte, fara urma de dubii : da, cred in noi, ca-n Dumnezeul crestinului ce nu am fost niciodata.
Si tot nu intelegi. Vreau sa iti fiu amanta si cea mai buna prietena. Si iubita, si stalp de rezistenta. Si vreau sa iti fiu inger, si partenera. Sa iti fiu si curva si doamna; si confidenta, si umarul pe care te poti simti in siguranta plangand. Si vreau sa fiu obiectul placerii tale, in aceeasi masura precum si mama copiilor tai. Partea fascinanta in toata povestea asta este ca pentru tine, lasa-ma sa punctez : pentru TINE, eu pot fi toate astea in acelasi timp. Tu intelegi?? As trai o eternitate alaturi de tine, si brusc o viata mi se pare prea putin. Ce cliseu! Ce adevar... Am plans astazi ca un copil. Numai tu poti trezi astfel de stari in mine – doar tu ma faci sa plang de fericire. Langa tine, si pentru tine, sunt zi de zi o persoana mai buna. Pentru tine. Cum se face ca zilnic, de mai bine de un an, ma indragostesc din ce in ce mai mult de tine? Si cum se face ca ziua de astazi culmineaza in cuvintele astea si in incercarea mea disperata de a-mi suprima insticntul de a urla cat ma tin plamanii ca te iubesc? Cat ai putut sa ma uimesti... si cat de uimita am fost de noi...
Daca tot nu ai inteles, ai o ultima sansa sa o faci. Iata : TE IUBESC!!!

miercuri, 11 august 2010

Fantezie in vata de zahar

un miez de cireasa, un film fara actiune,
buze caramelizate de placere
secvente de deliciu cu-aroma de pere,
indemnuri fierbinti la lipsa de ratiune.

subtil, un zambet cuminte ma-ndeamna sa-l urmez,
extaz, glorie si un strop ceai cu rom
lapte cald cu miere; apoi un ceas de somn;
in palmele-i destinul as vrea sa mi-l trasez.

e-o ampla desfatare, cu gust de visinata
placere inocenta-ntr-un amurg de mai,
cu cesti de portelan, si c-un tapet corai -
Un vals in surdina, o fondanta, ciocolata.

vineri, 30 iulie 2010

Reziduri

Atra abstracta; schite neterminate,
Dovada lipsei de talent
A unei maini neantrenate -
Rebut, confirmat de evident.

sâmbătă, 12 iunie 2010

Exordium (desi nu pare)

Acopera-mi fata, c-un petec de panza moarta
Si numeste-l lintoliu.
Imbraca-ma-n straie ce mortii le poarta -
Declara-te-n doliu.

Stropeste-mi trupul, scalda-l in agheasma -
Sanctifica-mi pacatul
Inunda-m-apoi, in putreda mireasma;
Si pregateste-mi patul.

Sarut-apoi pe buze, o pacatoasa adormita-
Reda-mi in vene pulsul
Sopteste catre groapa,"femeie, ai fost iubita";
In rasarit transform-apusul.

ever more

a broken bone, a broken home
a filthy stranger gone domestic
a fractured spine, and it alone
screams out need for anesthetyc

a wounded ego prays for justice
failure spilled up on the floor
second time-round needed practice
you made me beg for "ever more"

Abandon

Sambure de lacrima-n fapt de seara, si-un suflu sacadat
Un dor de pierdere de sine, intr-un strigat prea ritmat,
O ampla desfatare, salbatica dar totusi, prea putin,
Si-o durere ce ma-ndeamna, la inca un pahar de vin.

Ambiguu, insa nu-ndeajuns, amintirea-ti nu-mi da pace
Iar vraja-ti nu decide, de se face, se desface-
Si de stranii sarutari ma las purtata, putin insa prea mult
Si-n glasu-ti ma ascund, iar cantul inca ti-l ascult.

Invoca-mi trupul de departe, si cheama-ma de-ndat'
Sa-mi pierd esenta prin esenta-ti, din nou la tine-n pat
Dezmiarda-ma cu-atingeri si sarutari prea apasate...
Sa-mi uit rusinea, si pacatul, sau pe mine, de se poate

Cronica de seara

Vin alb, jazz si sex. Vise, amintiri, povesti cu zane. Colaj de sentimente. Am inchis ochii si m-am afundat in bratele tale, pe fundalul unui saxofon plictisit. Te-am simtit zambind, si nu numai; te-am simtit simtind. Si atunci, am simtit si eu - atat de mult, incat am uitat, pentru cateva clipe, sa respir. Imi era dor, si imi fusese greu; as fi vrut sa te ating, insa m-am multumit pentru moment sa mangai piciorul rece al paharului de vin.
Imi sprijin capul pe umarul tau; imi strangi mana intr-a ta. Ne pierdem in fum de tigara cu aroma de cirese. And all that jazz...

Ma complac si te complaci, ne complicam intru placere
Cand ma dezbraci si te dezbrac;
Parfum de clipe efemere...


Azi dimineata, am petrecut cateva minute in fata unei oglinzi sparte, sa imi privesc vanataile; si cele de la suprafata, insa si cele din interior. Primele, poate dintr-un acces de pasiune; celelalte - din prea putina. Aparenta si esenta. Le-am atins,pe rand, pe toate - si pe cele de pe gat, si pe cele de pe coapse, si pe cele de pe artriul drept. Da, erau inca acolo, si inca dureau la palpare. M-am bucurat sa simt ca simt, m-am intristat ca simt ce simt. Vor trebui sa dispara odata; voi fi nevoita sa le oblig sa se retraga - insa pe care dintre ele? Daca ai vrea, cu o simpla atingere le-ai face sa dispara. Nu o vei face, stiu asta, va trebui sa ma descurc singura, si sa le peticesc cum stiu eu mai bine; poate le voi "repara" pe cele din esenta, insa asta ar presupune sa le sterg intai pe cele din aparenta, si nu pot face asta- le iubesc prea mult. O sa le pastrez si pe cele din interior (sunt un reminder permanent al faptului ca am undeva, in fiinta mea exista un dosar numit "strict secret- suflet", ascuns intentionat sub un teanc de documente cu antet de "ratiune") - iar pe cele din exterior, doar le voi acoperi cu pudra translucida; si curva va deveni din nou doamna. Oglinda imi distorsioneaza perceptia; ori distorsia mi-o creez singura - sau poate sunt asa de-a gata. Nu mai fac diferenta : mi-e sparta oglinda sau mi-e sparta privirea?
Ratiune si simtire - talerele se contrazic cu o indarjire exasperanta. Obosesc; imbatranesc.