Haos si perfectiune

Consider perfectiunea, ca si concept, un echilibru personal (nicidecum universal), drept urmare, sunt convinsa ca aceasta poate fi atinsa cu usurinta. Stanescu spunea ca "perfectul" pentru a fi intr-adevar "perfect", trebuie sa prezinte un defect. "Perfectionistii" nu accepta acest defect. Iar eu - eu consider ca cea mai extraordinara perfectiune se regaseste in haos. Avand la baza teoriile mele despre "adevar", le voi aplica si in cazul "perfectiunii", afirmand ca "perfectul" meu nu este mai putin "perfect" decat cel al perfectionistului ( deoarece haosul este adevarul meu despre perfectiune) Putem face, deci, o deductie ce tine de pura logistica si sa spunem ca haosul nu prezinta nici un defect. Ati spune ca afirmatia aceasta se remarca prin pura absurditate. Dar puteti oare sa-mi spuneti ca acest adevar al meu este mai putin adevarat decat al lui Stanescu, de exemplu?
Sa revenim, insa, la atingerea perfectiunii(caci asta ne intereseaza pe noi toti...nu?) Si, deoarece (ca si in discursul politic) exemplul personal sporeste autoritatea mesajului, precum si credibilitatea( tin sa precizez insa ca nu vreau sa ma credeti, nici macar sa fiti de acord cu mine - nu incerc sa conving pe nimeni de nimic ) voi relata cate putin despre mine si despre cum am atins perfectiunea, in speta - haosul.
Poate mentalitatea mea este putin mai bolnava decat a voastra. Poate gandurile si teoriile mele sunt putin mai "altfel" decat ale multora dintre voi. Insa, dintr-un spirit de fronda in fata conceptelor prestabilite si general acceptate de o masa enorma de oameni, si poate, de ce nu, intr-un oarecare spirit de rebeliune am adoptat principiul negarii si al inversarii. Cine stie, poate am facut-o ca reactie la esecurile acumulate pe parcursul vietii ( in fine, nu are vreo importanta) Drept urmare, am inlocuit tot ceea ce bunul simt si filmele hollywoodiene (mai mult acestea decat bunul-simt, dar, deh, populatia umana este mult prea influentabila si functioneaza pe principiul "tot ce zboara trebuie sa fie mancat- si trebuie sa ne si placa la gust) cu exact opusul lor: asfel, binele devine rau, iar raul devine bine. Iar pentru ca din asta rezulta ca a face rau este bine, evident, lucrurile devin mai usoare. Nu ma refer la rau si bine ca si concepte filosofice, desigur, ci la ceea ce societatea a ajuns sa catalogheze prin astfel de etichete. De exemplu : societatea spune : " trebuie sa iti traiesti copilaria, sa te bucuri de anii de liceu, sa te indragostesti, sa te logodesti, sa te casatoresti repede( dar nu prea repede), sa ai copii, si sa locuiti intr-o casa a carei curte ( in care florile sunt mereu ingrijite de femeia care si-a ratat cariera pentru a intretine progeniturile) sa existe un exemplar superb de golden retriever si o pisica, iar apoi sa imbatranesti alaturi de persoana iubita si sa mori in pace" Nu pare ideal? Nu pare perfect? Stiu ca va doriti asta. Dar, functionand pe principiul: "societatea spune "X" eu spun "0" " eu aleg ca perfectiunea vietii mele sa se deruleze astfel : " copilaria - neinteresanta. anii de liceu - neimportanti. iar pentru restul idealurilor am un singur cuvant : NU ". Pentru mine, perfectiunea consta in permanenta aventura pe care viata mi-o ofera, in suferinta si in durere ( nu, nu sunt emo -dar de ce sa ma doara durerea, cand pot sa o accept ca pe ceva firesc si sa-i vad frumusetea?), in clipe de fericire, de tensiune, in nopti nedormite si alegeri caracterizate printr-o mare inconstienta si cretinitae - si in orice altceva doresc eu la momentul respectiv. Perfectiunea mea este o stare nebuneasca de dezorganizare. De ce? Pentru ca prefer sa traiesc in ideal decat sa alerg dupa el. Veti spune ca o fac din comoditate. Nu. O fac din placere. Poate ma veti baga in oala "prostilor si ignorantior/fericitilor cei saraci cu duhul". Stiu ca nu am ce cauta acolo si nu imi pasa ce spuneti. In fond si la urma urmei - eu sunt cea care traieste in deplina perfectiune, iar asta ma face sa imi permit a va ignora. Mi-ar placea insa sa va permiteti si voi sa ma ignorati. Perfectiunea se regaseste in imperfectiune precum frumosul in estetica uratului. Iar acesta este adevarul meu. Nu indrazniti sa ma contraziceti, nu veti putea, caci argumentele mele sunt solide si adevarul meu nu poate fi contestat . Puteti sa fiti sau nu de acord - oricum ar fi, nu imi pasa.
Drept urmare, perfectiunea este ceea ce iti alegi sa fie, si este inimaginabil de usor de atins. Eu o traiesc pe a mea. Tu?