E ceva ce stii bine. Gura mi-a rostit-o si mana mi-a scris-o. Ochii...ei nu o spun, ei o urla din toate puterile, adunand toata forta pe care un iris ratacit in fascinatie o poate nutri. O striga palma mea cand o strange pe a ta si plamanii mei cand iti inspira suflul. Totusi...
Gura nu cunoaste ochiul cand o spune, si mana tremura pe vers. Ziua nu-mi cunoaste glasul si noaptea mi-l ascunde.
Nu mai vreau sa o spun. Nu cu fata ascunsa de tine, si nu in noapte. Nu prin versuri sau metafore; fara subtilitati.
Iarasi, negru pe alb, nu iris catre iris. Si da, mi-e teama. Nu ma judeca - zambeste doar, si saruta-mi fruntea din nou.
Pana in ziua in care nu-mi va mai fi teama sa ti-o spun privindu-te : ... ( dar deja stii ce urmeaza )
Abonați-vă la:
Postare comentarii (Atom)
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu