Liniste.
Intuneric.
Frig.
Liliac inflorit,
Si un cadavru.
Sunetul ploii.
Obsesiv.(Dar totul e uscat!)
Raul facut se inceaca
In sangele-nchegat.
Remuscari
Purtate de vant.
(Dar vant nu este.)
Panica
Disperare.
Lipsa puterii
De a trece peste.
El a devenit
Acum
Doar un obiect.
Un obiect
Nimic mai mult
Nimic mai putin
Nihil
Nemo.
Si atat.
Durere
Frustrare
Remuscare.
Vina
Ura.
Si rusine.
Lacrimi...
Mirosul sangelui...
Si aroma liliacului inflorit.
O merita
sau...?.
Sa fuga?
Sa stea
Si sa moara?
Sau.. ?
Libertate -
Castigata
Singuratate -
Primita la schimb
Nebunie.
Si mai departe?
...sange si liliac inflorit...
Liniste.
Intuneric.
Frig.
Doua cadavre.
... si liliacul ofilit...
joi, 29 ianuarie 2009
joi, 22 ianuarie 2009
Haos si perfectiune
Consider perfectiunea, ca si concept, un echilibru personal (nicidecum universal), drept urmare, sunt convinsa ca aceasta poate fi atinsa cu usurinta. Stanescu spunea ca "perfectul" pentru a fi intr-adevar "perfect", trebuie sa prezinte un defect. "Perfectionistii" nu accepta acest defect. Iar eu - eu consider ca cea mai extraordinara perfectiune se regaseste in haos. Avand la baza teoriile mele despre "adevar", le voi aplica si in cazul "perfectiunii", afirmand ca "perfectul" meu nu este mai putin "perfect" decat cel al perfectionistului ( deoarece haosul este adevarul meu despre perfectiune) Putem face, deci, o deductie ce tine de pura logistica si sa spunem ca haosul nu prezinta nici un defect. Ati spune ca afirmatia aceasta se remarca prin pura absurditate. Dar puteti oare sa-mi spuneti ca acest adevar al meu este mai putin adevarat decat al lui Stanescu, de exemplu?
Sa revenim, insa, la atingerea perfectiunii(caci asta ne intereseaza pe noi toti...nu?) Si, deoarece (ca si in discursul politic) exemplul personal sporeste autoritatea mesajului, precum si credibilitatea( tin sa precizez insa ca nu vreau sa ma credeti, nici macar sa fiti de acord cu mine - nu incerc sa conving pe nimeni de nimic ) voi relata cate putin despre mine si despre cum am atins perfectiunea, in speta - haosul.
Poate mentalitatea mea este putin mai bolnava decat a voastra. Poate gandurile si teoriile mele sunt putin mai "altfel" decat ale multora dintre voi. Insa, dintr-un spirit de fronda in fata conceptelor prestabilite si general acceptate de o masa enorma de oameni, si poate, de ce nu, intr-un oarecare spirit de rebeliune am adoptat principiul negarii si al inversarii. Cine stie, poate am facut-o ca reactie la esecurile acumulate pe parcursul vietii ( in fine, nu are vreo importanta) Drept urmare, am inlocuit tot ceea ce bunul simt si filmele hollywoodiene (mai mult acestea decat bunul-simt, dar, deh, populatia umana este mult prea influentabila si functioneaza pe principiul "tot ce zboara trebuie sa fie mancat- si trebuie sa ne si placa la gust) cu exact opusul lor: asfel, binele devine rau, iar raul devine bine. Iar pentru ca din asta rezulta ca a face rau este bine, evident, lucrurile devin mai usoare. Nu ma refer la rau si bine ca si concepte filosofice, desigur, ci la ceea ce societatea a ajuns sa catalogheze prin astfel de etichete. De exemplu : societatea spune : " trebuie sa iti traiesti copilaria, sa te bucuri de anii de liceu, sa te indragostesti, sa te logodesti, sa te casatoresti repede( dar nu prea repede), sa ai copii, si sa locuiti intr-o casa a carei curte ( in care florile sunt mereu ingrijite de femeia care si-a ratat cariera pentru a intretine progeniturile) sa existe un exemplar superb de golden retriever si o pisica, iar apoi sa imbatranesti alaturi de persoana iubita si sa mori in pace" Nu pare ideal? Nu pare perfect? Stiu ca va doriti asta. Dar, functionand pe principiul: "societatea spune "X" eu spun "0" " eu aleg ca perfectiunea vietii mele sa se deruleze astfel : " copilaria - neinteresanta. anii de liceu - neimportanti. iar pentru restul idealurilor am un singur cuvant : NU ". Pentru mine, perfectiunea consta in permanenta aventura pe care viata mi-o ofera, in suferinta si in durere ( nu, nu sunt emo -dar de ce sa ma doara durerea, cand pot sa o accept ca pe ceva firesc si sa-i vad frumusetea?), in clipe de fericire, de tensiune, in nopti nedormite si alegeri caracterizate printr-o mare inconstienta si cretinitae - si in orice altceva doresc eu la momentul respectiv. Perfectiunea mea este o stare nebuneasca de dezorganizare. De ce? Pentru ca prefer sa traiesc in ideal decat sa alerg dupa el. Veti spune ca o fac din comoditate. Nu. O fac din placere. Poate ma veti baga in oala "prostilor si ignorantior/fericitilor cei saraci cu duhul". Stiu ca nu am ce cauta acolo si nu imi pasa ce spuneti. In fond si la urma urmei - eu sunt cea care traieste in deplina perfectiune, iar asta ma face sa imi permit a va ignora. Mi-ar placea insa sa va permiteti si voi sa ma ignorati. Perfectiunea se regaseste in imperfectiune precum frumosul in estetica uratului. Iar acesta este adevarul meu. Nu indrazniti sa ma contraziceti, nu veti putea, caci argumentele mele sunt solide si adevarul meu nu poate fi contestat . Puteti sa fiti sau nu de acord - oricum ar fi, nu imi pasa.
Drept urmare, perfectiunea este ceea ce iti alegi sa fie, si este inimaginabil de usor de atins. Eu o traiesc pe a mea. Tu?
Sa revenim, insa, la atingerea perfectiunii(caci asta ne intereseaza pe noi toti...nu?) Si, deoarece (ca si in discursul politic) exemplul personal sporeste autoritatea mesajului, precum si credibilitatea( tin sa precizez insa ca nu vreau sa ma credeti, nici macar sa fiti de acord cu mine - nu incerc sa conving pe nimeni de nimic ) voi relata cate putin despre mine si despre cum am atins perfectiunea, in speta - haosul.
Poate mentalitatea mea este putin mai bolnava decat a voastra. Poate gandurile si teoriile mele sunt putin mai "altfel" decat ale multora dintre voi. Insa, dintr-un spirit de fronda in fata conceptelor prestabilite si general acceptate de o masa enorma de oameni, si poate, de ce nu, intr-un oarecare spirit de rebeliune am adoptat principiul negarii si al inversarii. Cine stie, poate am facut-o ca reactie la esecurile acumulate pe parcursul vietii ( in fine, nu are vreo importanta) Drept urmare, am inlocuit tot ceea ce bunul simt si filmele hollywoodiene (mai mult acestea decat bunul-simt, dar, deh, populatia umana este mult prea influentabila si functioneaza pe principiul "tot ce zboara trebuie sa fie mancat- si trebuie sa ne si placa la gust) cu exact opusul lor: asfel, binele devine rau, iar raul devine bine. Iar pentru ca din asta rezulta ca a face rau este bine, evident, lucrurile devin mai usoare. Nu ma refer la rau si bine ca si concepte filosofice, desigur, ci la ceea ce societatea a ajuns sa catalogheze prin astfel de etichete. De exemplu : societatea spune : " trebuie sa iti traiesti copilaria, sa te bucuri de anii de liceu, sa te indragostesti, sa te logodesti, sa te casatoresti repede( dar nu prea repede), sa ai copii, si sa locuiti intr-o casa a carei curte ( in care florile sunt mereu ingrijite de femeia care si-a ratat cariera pentru a intretine progeniturile) sa existe un exemplar superb de golden retriever si o pisica, iar apoi sa imbatranesti alaturi de persoana iubita si sa mori in pace" Nu pare ideal? Nu pare perfect? Stiu ca va doriti asta. Dar, functionand pe principiul: "societatea spune "X" eu spun "0" " eu aleg ca perfectiunea vietii mele sa se deruleze astfel : " copilaria - neinteresanta. anii de liceu - neimportanti. iar pentru restul idealurilor am un singur cuvant : NU ". Pentru mine, perfectiunea consta in permanenta aventura pe care viata mi-o ofera, in suferinta si in durere ( nu, nu sunt emo -dar de ce sa ma doara durerea, cand pot sa o accept ca pe ceva firesc si sa-i vad frumusetea?), in clipe de fericire, de tensiune, in nopti nedormite si alegeri caracterizate printr-o mare inconstienta si cretinitae - si in orice altceva doresc eu la momentul respectiv. Perfectiunea mea este o stare nebuneasca de dezorganizare. De ce? Pentru ca prefer sa traiesc in ideal decat sa alerg dupa el. Veti spune ca o fac din comoditate. Nu. O fac din placere. Poate ma veti baga in oala "prostilor si ignorantior/fericitilor cei saraci cu duhul". Stiu ca nu am ce cauta acolo si nu imi pasa ce spuneti. In fond si la urma urmei - eu sunt cea care traieste in deplina perfectiune, iar asta ma face sa imi permit a va ignora. Mi-ar placea insa sa va permiteti si voi sa ma ignorati. Perfectiunea se regaseste in imperfectiune precum frumosul in estetica uratului. Iar acesta este adevarul meu. Nu indrazniti sa ma contraziceti, nu veti putea, caci argumentele mele sunt solide si adevarul meu nu poate fi contestat . Puteti sa fiti sau nu de acord - oricum ar fi, nu imi pasa.
Drept urmare, perfectiunea este ceea ce iti alegi sa fie, si este inimaginabil de usor de atins. Eu o traiesc pe a mea. Tu?
duminică, 4 ianuarie 2009
Absurd - precum in Kafka
O sticla de whisky si un pumn de pastile. Prea multe nopti marcate de nesomn si plans. Cauta, pentru ultima data, o scapare - o cale de iesire. Insa parca-si pierduse si luciditatea, odata cu el, cu doi ani in urma. Nu se mai recunostea.Nu si-a imaginat vreodata ca va ajunge in situatia asta, ca va adopta acest comportament pe care, odata, il judeca cu asprime. Dar, pe masura ce sticla si pastilele incepeau a nu i se mai parea o idee atat de absurda, , isi dadea seama cat de usor puteau lucrurile sa scape de sub control.Controlul - ah, ce amintire placuta ! Odata era stapana pe sine si pe lipsa sentimentelor ei ; iar asta o facea unica, speciala. Acum insa, era numai o femeie chinuita de nepasarea lui, ce se agata cu disperare de trecutul inceputului, si care incercase, pentru prea mult timp sa nege prezentul sfarsitului.
Se simtea prizoniera intr-un roman de Kafka, sau eroina intr-o piesa de Ionesco. Simtea cum, ca in "Spuma zilelor" a lui Vian, este constransa de peretii unei camere ce semiscoreaza pe zi ce trece. Constientiza absurdul : el - pe vremuri cavalerul pe cal alb, sau, mai bine zis, imblanzitorul scorpiei ( caci, da, de mult, fusese si Katherina shakespeariana) era acum impasibil si indiferent. Iar ea - femeia innebunita de respingerea lui, privea paharul cu alcool, in miez de noapte, daznadajduita de esecurile eforturilor sale de a-i atrage atentia.
Se intreba stupefiata unde a gresit, cum de a lasat lucrurile sa degenereze astfel, cum de ea - tocmai ea s-a lasat tarata prin aceasta mocirla. Iar acum, totul ii aluneca printre degete si se vedea prinsa in capcana unui dumnezeu sadic, unui Conchis atotputernic, precum in "Magicianul" lui Fowles. Si nu mai intelegea nimic. Odata, fusese Margareta Maestrului, acum devenise doar banala. La inceput, se simtise precum umilul Encolpius in prealuxoasa casa a lui Trimalchio, careia abia acum ii vedea prostul gust. In minte ii rasuna celebrul avertisment petronian : " Cave Canem!". Prea tarziu insa ! Din balerina lui Degas devenise un personaj torturat de demonii lui Bosch, si, de la " Primavara" ce fusese la inceput, acum ajunsese un "Requiem" pe cale de a fi terminat. O singura bota lipsa pe un portativ supraincarcat o despartea de tragicul final. Allegro! si se va sfarsi mai repede!
Epilogul? Ar suna cam asa : printul nu a razbit in padurea Frumoasei Adormite, pantoful nu s-a potrivit Cenusaresei, iar Alba-ca-Zapada moare, totusi, otravita.
Nu!
Pentru o clipa se regasi. Insa tot atat timp ii trebui pentru a se uita din nou. dar, totusi, cine era ea? Dar cine fusese? Amintindu-se, se uita din nou. Si din nou privi pastilele. devenise o simpla Veronika a lui Coelho, o biata sinucigasa, insa fara sanse de scapare.
Isi aminti ca, odata, fusese o floare : un crin imperial, caruia insa ii permisese sa arda putin cate putin, petala cu petala. La inceput credea ca era ars de focul dragostei, pentru ca acum, sa realizeze ca, in fapt, era focul Iadului, ce a lasat-o fara petale. Acum, este doar o tulpina uscata, care inca se mai chinuie sa-si traga sevele din cine stie unde. Si nu mai avea forta. Lua hotarata paharul si pastilele. Le privi si varsa o lacrima. Dar...
Nici ea nu stia din ce motiv, incepu sa rada. Nu asta o uimi insa, ci faptul ca rasul sau nu era unul ironic, nervos sau disperat. Radea sincer. Si nu se putea opri. Iar atunci isi dadu seama; atunci isi aminti : ea. Cea de dinainte. Radea cum rasese cu ani in urma, cand trata orice situatie tragica cu umor. Si, spre marea sa mirare, se simti bine. Pentru pima oara in ultimii doi ani, traia. Radea. Sincer.
Tot razand, lasa paharul jos si isi aminti ; obisnuia sa picteze, sa asculte muzica , sa cante, sa danseze. Obisnuia sa compuna poezii. Si se regasi in toate acesteape rand. Si, de data asta, nu mai uita. Acum,insa, il uita pe el, ii uita chiar si numele. Arunca pastilele si bau whiskyul.
Se facuse dimineata. Era o noua zi. Nu, era prima zi. Ii scrisese pe o foaie ca pleaca definitiv, se imbraca si iesi pe usa, cu gandul de a nu se mai intoarce vreodata.
Acum, totul era din nou bine, gasise in sine calea de iesire, regasisecontrolul. Nimic nu mai era absurd, iar Conchis fusese invins. Balerina isi relua dansul in primavara. Viata mrge inainte.
Isi cumpara un buchet mare de crini imperiali. Era innebunta de fericire si pasea pe strada razand, in pasi de dans. Totul avea sa fie bine
EPILOG
Fata muri intr-un accident in ziua in care isi parasise sotul. Martorii spun ca isi pierduse mintile, vorbind si cantand singura pe strada, cu un buchet de flori in mana. La inmormantare, fu prezenta o singura persoana. Un barbat ce o iubise enorm, pentru care ea insemnase totul. Pacat doar ca nu stiu vreodata cum sa i-o arate. Iar la mormantul ei , acesta a adus : crini imperiali
Absurd - precum in Kafka
Se simtea prizoniera intr-un roman de Kafka, sau eroina intr-o piesa de Ionesco. Simtea cum, ca in "Spuma zilelor" a lui Vian, este constransa de peretii unei camere ce semiscoreaza pe zi ce trece. Constientiza absurdul : el - pe vremuri cavalerul pe cal alb, sau, mai bine zis, imblanzitorul scorpiei ( caci, da, de mult, fusese si Katherina shakespeariana) era acum impasibil si indiferent. Iar ea - femeia innebunita de respingerea lui, privea paharul cu alcool, in miez de noapte, daznadajduita de esecurile eforturilor sale de a-i atrage atentia.
Se intreba stupefiata unde a gresit, cum de a lasat lucrurile sa degenereze astfel, cum de ea - tocmai ea s-a lasat tarata prin aceasta mocirla. Iar acum, totul ii aluneca printre degete si se vedea prinsa in capcana unui dumnezeu sadic, unui Conchis atotputernic, precum in "Magicianul" lui Fowles. Si nu mai intelegea nimic. Odata, fusese Margareta Maestrului, acum devenise doar banala. La inceput, se simtise precum umilul Encolpius in prealuxoasa casa a lui Trimalchio, careia abia acum ii vedea prostul gust. In minte ii rasuna celebrul avertisment petronian : " Cave Canem!". Prea tarziu insa ! Din balerina lui Degas devenise un personaj torturat de demonii lui Bosch, si, de la " Primavara" ce fusese la inceput, acum ajunsese un "Requiem" pe cale de a fi terminat. O singura bota lipsa pe un portativ supraincarcat o despartea de tragicul final. Allegro! si se va sfarsi mai repede!
Epilogul? Ar suna cam asa : printul nu a razbit in padurea Frumoasei Adormite, pantoful nu s-a potrivit Cenusaresei, iar Alba-ca-Zapada moare, totusi, otravita.
Nu!
Pentru o clipa se regasi. Insa tot atat timp ii trebui pentru a se uita din nou. dar, totusi, cine era ea? Dar cine fusese? Amintindu-se, se uita din nou. Si din nou privi pastilele. devenise o simpla Veronika a lui Coelho, o biata sinucigasa, insa fara sanse de scapare.
Isi aminti ca, odata, fusese o floare : un crin imperial, caruia insa ii permisese sa arda putin cate putin, petala cu petala. La inceput credea ca era ars de focul dragostei, pentru ca acum, sa realizeze ca, in fapt, era focul Iadului, ce a lasat-o fara petale. Acum, este doar o tulpina uscata, care inca se mai chinuie sa-si traga sevele din cine stie unde. Si nu mai avea forta. Lua hotarata paharul si pastilele. Le privi si varsa o lacrima. Dar...
Nici ea nu stia din ce motiv, incepu sa rada. Nu asta o uimi insa, ci faptul ca rasul sau nu era unul ironic, nervos sau disperat. Radea sincer. Si nu se putea opri. Iar atunci isi dadu seama; atunci isi aminti : ea. Cea de dinainte. Radea cum rasese cu ani in urma, cand trata orice situatie tragica cu umor. Si, spre marea sa mirare, se simti bine. Pentru pima oara in ultimii doi ani, traia. Radea. Sincer.
Tot razand, lasa paharul jos si isi aminti ; obisnuia sa picteze, sa asculte muzica , sa cante, sa danseze. Obisnuia sa compuna poezii. Si se regasi in toate acesteape rand. Si, de data asta, nu mai uita. Acum,insa, il uita pe el, ii uita chiar si numele. Arunca pastilele si bau whiskyul.
Se facuse dimineata. Era o noua zi. Nu, era prima zi. Ii scrisese pe o foaie ca pleaca definitiv, se imbraca si iesi pe usa, cu gandul de a nu se mai intoarce vreodata.
Acum, totul era din nou bine, gasise in sine calea de iesire, regasisecontrolul. Nimic nu mai era absurd, iar Conchis fusese invins. Balerina isi relua dansul in primavara. Viata mrge inainte.
Isi cumpara un buchet mare de crini imperiali. Era innebunta de fericire si pasea pe strada razand, in pasi de dans. Totul avea sa fie bine
EPILOG
Fata muri intr-un accident in ziua in care isi parasise sotul. Martorii spun ca isi pierduse mintile, vorbind si cantand singura pe strada, cu un buchet de flori in mana. La inmormantare, fu prezenta o singura persoana. Un barbat ce o iubise enorm, pentru care ea insemnase totul. Pacat doar ca nu stiu vreodata cum sa i-o arate. Iar la mormantul ei , acesta a adus : crini imperiali
Absurd - precum in Kafka
duminică, 28 decembrie 2008
Tot tie
Cum sa scriu, cand te stiu departe?
Privesc foaia. Privesc creionul. Si fac asta zile la rand.
Cum sa simt, cand nu esti langa mine?
Tu ai plecat. Tu, care erai lumea pentru mine... tu, fara de care eu sunt nimic. Si am ramas singur - cu o foaie si un creion.
Ciudat si nedrept . Felul in care ai aparut si fiecare celula din mine s-a umplut cu tine. Felul in care m-ai completat. Si felul in care, atunci cand ai plecat, ai luat cu tine si tot ce fusesem inainte sa te cunosc, si tot ce fusesem cu tine...chiar si tot ce as fi putut vreodata fi. M-ai creat si m-ai distrus. Si, vezi, acum nu mai pot scrie.
Au trecut ani de cand ai plecat. Si am ramas doar un album prafuit, plin de poze cu tine. Doar un caiet ingalbenit, plin cu vorbe ale tale. Au incercat multe sa inlocuiasca pozele, sa se suprapuna peste chipul tau perfect. Si, stii ceva? Le-am si uitat fetele. Tot atatea au incercat sa iti stearga vorbele, sa le inlocuiasca cu ale lor - si, stii ceva? Orice guma de sters ar fi folosit, vorbele - nu se duceau ; si caietul era prea plin pentru a fi completat...
Sunt prea plin de tine. Inca. Si nu vreau sa ma vad altfel. Nu vreau sa ma stiu altfel. Ma bucur cu a fi o vaga urma a ta. Caci asta sunt in totalitate. Daca as fi altfel, m-as pierde, pentru ca eu nu mai sunt. Eu sunt tu, caci, mai tii minte, eu am disparut odata cu tine.
Ar trebui sa te urasc. Sa ma urasc. Dar te iubesc, inca, dupa atat timp. Si am nevoie de tine - din nou,pentru a putea scrie. Vino inapoi si reda-mi ... macar aceasta parte din mine, pe care , sunt sigur, nu ai crezut ca mi-o vei putea lua vreodata. Nici eu nu am crezut asta - dar, iata : foaia, creionul... nimicul.
Poate, totusi, este mai bine, caci, de as putea scrie, te-as desena in cuvinte, te-as imbraca in fraze si te-as povesti in romane. Si m-ar durea prea tare.
Nu mai stiu nimic de tine, ai disparut in lume. Tot ce vreau sa stii, este ca, de te vei pierde vreodata, te poti regasi in mine. Foloseste-ma drept oglinda. Foloseste-te de mine, pentru a-ti fi tie bine - caci numai asa, imi va fi si mie bine.
Si iata ca am scris , am umplut pagina - ghici ce? Cu niste cuvinte dedicate...
Tot tie.
Privesc foaia. Privesc creionul. Si fac asta zile la rand.
Cum sa simt, cand nu esti langa mine?
Tu ai plecat. Tu, care erai lumea pentru mine... tu, fara de care eu sunt nimic. Si am ramas singur - cu o foaie si un creion.
Ciudat si nedrept . Felul in care ai aparut si fiecare celula din mine s-a umplut cu tine. Felul in care m-ai completat. Si felul in care, atunci cand ai plecat, ai luat cu tine si tot ce fusesem inainte sa te cunosc, si tot ce fusesem cu tine...chiar si tot ce as fi putut vreodata fi. M-ai creat si m-ai distrus. Si, vezi, acum nu mai pot scrie.
Au trecut ani de cand ai plecat. Si am ramas doar un album prafuit, plin de poze cu tine. Doar un caiet ingalbenit, plin cu vorbe ale tale. Au incercat multe sa inlocuiasca pozele, sa se suprapuna peste chipul tau perfect. Si, stii ceva? Le-am si uitat fetele. Tot atatea au incercat sa iti stearga vorbele, sa le inlocuiasca cu ale lor - si, stii ceva? Orice guma de sters ar fi folosit, vorbele - nu se duceau ; si caietul era prea plin pentru a fi completat...
Sunt prea plin de tine. Inca. Si nu vreau sa ma vad altfel. Nu vreau sa ma stiu altfel. Ma bucur cu a fi o vaga urma a ta. Caci asta sunt in totalitate. Daca as fi altfel, m-as pierde, pentru ca eu nu mai sunt. Eu sunt tu, caci, mai tii minte, eu am disparut odata cu tine.
Ar trebui sa te urasc. Sa ma urasc. Dar te iubesc, inca, dupa atat timp. Si am nevoie de tine - din nou,pentru a putea scrie. Vino inapoi si reda-mi ... macar aceasta parte din mine, pe care , sunt sigur, nu ai crezut ca mi-o vei putea lua vreodata. Nici eu nu am crezut asta - dar, iata : foaia, creionul... nimicul.
Poate, totusi, este mai bine, caci, de as putea scrie, te-as desena in cuvinte, te-as imbraca in fraze si te-as povesti in romane. Si m-ar durea prea tare.
Nu mai stiu nimic de tine, ai disparut in lume. Tot ce vreau sa stii, este ca, de te vei pierde vreodata, te poti regasi in mine. Foloseste-ma drept oglinda. Foloseste-te de mine, pentru a-ti fi tie bine - caci numai asa, imi va fi si mie bine.
Si iata ca am scris , am umplut pagina - ghici ce? Cu niste cuvinte dedicate...
Tot tie.
sâmbătă, 27 decembrie 2008
Poveste de dragoste
Sunt virgina.
Nu am fost niciodata atinsa.
Niciodata atinsa de iubire
Niciodata alaturi de cineva, niciodata preocupata de vise…
Puerile.
Am 17 ani.
Sunt inca tanara
Dar stiu prea multe.
Mult prea multe
Am vazut totul….
Rad.
Este vara si cald
Dar ninge.
Mi-e frig…foarte frig.
O fi iarna, totusi…?
De ce ninge?
Nu imi amintesc sa imi fi dorit vreodata sa iubesc.
Nu am fost niciodata inrobita de dragoste, si niciodata nu mi-am aplecat capul in fata ei.
Nu cred in dragoste…
Este o zeita in care nu cred
…sau refuz sa cred.,
Prea multe complicatii
Prea multe intrebari
Prea putine raspunsuri
Mult prea multe lacrimi.
De ce?
Pentru ce?
Pentru cine?
Nu imi amintesc cu ce ocazie am varsat ultima lacrima.
Am plans vreodata?
Nu.
Lacrimile sunt pentru cei slabi.
Nebuni.
Singuri.
Oare?
Ma uit pe geam…
Ninge mai tare
Dar e vara
Nu e vara?
Sau ploua?
Nu stiu.
Un baiat cu o floare in mana asteapta.
Ea nu vine
Sta deja de doua ore
Cred ca ii este frig.
Nu o sa mai vina
Si el o sa moara.
Din dragoste…
Sperante desarte…
Ce frumos!
Cata ironie…
Cate minciuni…
Dragostea taie in carne vie,
Dragostea te raneste pana la os
Dragostea iti ofera un nou camin:
Celebra cutie de lemn
Cu flori deasupra
Si o cruce…
De ce o cruce?
De ce nu o inima?
Eu urasc inimile.
De ce inima…?
Rad si mai tare.
De ce rad, de ce nu plang?
Ar trebui sa plang?
Imi aprind o tigara.
Ploaia se opreste
Sau ninsoarea?
Cred…cred ca…
Eu nu ma voi indragosti niciodata.
Am vazut prea multe
Prea multe.
Eu nu iubesc
Eu doar blestem
Injur.
Gandesc – si vorbesc
Blasfemii.
Dar nu ma intereseaza
Caci eu nu am dumnezeu
Nici Diavol.
Eu sunt eu si nimic mai mult
Eu – cu mine
Niciodata eu – si el
Oricine ar fi el…
Nu o sa permit-
Dragoste.
Moarte lui Cupid.
Moarte lui Amor
Moarte tuturor
Voi trai vesnic.
Pentru ca nu iubesc
Ce frumos…
Haha!
Cred…
Ca am inima de gheata
Sau mai bine, de piatra
Oricum, ceva greu,
Rece.
Plumb.
Sting tigara.
Doamne, cate pacate am!
Ma vei ierta?
Cine esti?
Adica…esti?
Sunt murdara.
Ma simt murdara
Pacatele nu o sa mi le spal niciodata
Pentru ca nu pot
Si nu vreau
Imi plac.
Pacate.
Vicii
Ganduri macabre
Sinistre
Murdare.
Sadice.
Nu le impart cu nimeni.
Doar ale mele, doar ale mele…
Ale mele…
Sunt virgina.
Dar murdara.
Cum se poate?
Una dintre ele avea 54 de ani, era o femeie corpolenta de culoare si fusese asistenta in acel sanatoriu de 28 de ani.
Cealalta era inca o stagiara de 21 de ani, timida si speriata. Au luat-o pe batrana cu grija de la fereastra si au dus-o in camera ei.
“Ii stii povestea?” Intreba asistenta.
Fata dadu din cap in semn ca nu.
-“Era o adolescenta frumoasa. La varsta de 17 ani s-a indragostit de un baiat. Nu stiu cine este, nu ii cunosc numele. Dar nu este relevant. Stii, ea este aici de cand avea varsta ta. Atunci a fost momentul cand si-a dat seama ca el o inseala. Era prea tarziu, insa. Ea purta in pantece copilul lui. Barbatul a murit. Trei gloante si nenumarate loviuri de cutit. Il iubise mai mult decat orice. Ea a fost gasita inconstienta la acpatul scarilor. Copilul murise. A fost judecata. Si adusa aici. Se spune ca de atunci, adica de 55 de ani, vorbeste in fiecare noapte, langa fereastra. Nu stim cu cine, nu stim de ce. Stim doar ca a uitat totul; crede ca inca are 17 ani. Tot ce i-a mai ramas din acea ingrozitoare perioada este repulsia fata de dragoste.
Fata se ctremura din cap pana in picioare. Insa se calma si pleca spre casa. La cativa metri in fata portii, il vazu pe logodnicul ei. Erau impreuna de patru ani. Dar nu era singur. Fata a inlemnit. Lacrimile au inceput sa-i curga pe obraz ca niciodata din ce in ce mai tare pe masura ce ii vedea sarutandu-se. Atunci a plans, a blestemat, a injurat…dar la un moment dat s-a oprit. Mintea ei era goala, pentru ca apoi sa devina din ce in ce mai lucida.
Trebuia sa intre in casa. Avea ceva de facut acolo. Trebuia sa ajunga la baie. Da, acolo era.
S-a indreptat spre poarta si a tras aer adanc in piept.
Bine. El este in dormitor.
S-a incuiat in baie.
A deschis sertarul.
S-a rugat
Cu inflacarare.
S-a uitat.
Doua linii albastre
Ura. Nebunie. Prea multa ura.
Acelasi scenariu.
Parca era acelasi
Pistol
Cutit
Sange
Vedea totul acum
Si intelegea
Scarile.
Masina politiei
Judecatorul
Si sanatoriul
Bartana tocmai murise.
Dar acum, tanara aflase cu cine vorbea moarta.
…
Cu ea.
Cu geamul.
Cu reflexia .
- “Sunt virgina…
Nu am fost niciodata atinsa.
Niciodata atinsa de iubire
Niciodata alaturi de cineva, niciodata preocupata de vise…
Puerile.
Am 17 ani.
Sunt inca tanara
Dar stiu prea multe.
Mult prea multe
Am vazut totul….
Rad.
Este vara si cald
Dar ninge.
Mi-e frig…foarte frig.
O fi iarna, totusi…?
De ce ninge?
Nu imi amintesc sa imi fi dorit vreodata sa iubesc.
Nu am fost niciodata inrobita de dragoste, si niciodata nu mi-am aplecat capul in fata ei.
Nu cred in dragoste…
Este o zeita in care nu cred
…sau refuz sa cred.,
Prea multe complicatii
Prea multe intrebari
Prea putine raspunsuri
Mult prea multe lacrimi.
De ce?
Pentru ce?
Pentru cine?
Nu imi amintesc cu ce ocazie am varsat ultima lacrima.
Am plans vreodata?
Nu.
Lacrimile sunt pentru cei slabi.
Nebuni.
Singuri.
Oare?
Ma uit pe geam…
Ninge mai tare
Dar e vara
Nu e vara?
Sau ploua?
Nu stiu.
Un baiat cu o floare in mana asteapta.
Ea nu vine
Sta deja de doua ore
Cred ca ii este frig.
Nu o sa mai vina
Si el o sa moara.
Din dragoste…
Sperante desarte…
Ce frumos!
Cata ironie…
Cate minciuni…
Dragostea taie in carne vie,
Dragostea te raneste pana la os
Dragostea iti ofera un nou camin:
Celebra cutie de lemn
Cu flori deasupra
Si o cruce…
De ce o cruce?
De ce nu o inima?
Eu urasc inimile.
De ce inima…?
Rad si mai tare.
De ce rad, de ce nu plang?
Ar trebui sa plang?
Imi aprind o tigara.
Ploaia se opreste
Sau ninsoarea?
Cred…cred ca…
Eu nu ma voi indragosti niciodata.
Am vazut prea multe
Prea multe.
Eu nu iubesc
Eu doar blestem
Injur.
Gandesc – si vorbesc
Blasfemii.
Dar nu ma intereseaza
Caci eu nu am dumnezeu
Nici Diavol.
Eu sunt eu si nimic mai mult
Eu – cu mine
Niciodata eu – si el
Oricine ar fi el…
Nu o sa permit-
Dragoste.
Moarte lui Cupid.
Moarte lui Amor
Moarte tuturor
Voi trai vesnic.
Pentru ca nu iubesc
Ce frumos…
Haha!
Cred…
Ca am inima de gheata
Sau mai bine, de piatra
Oricum, ceva greu,
Rece.
Plumb.
Sting tigara.
Doamne, cate pacate am!
Ma vei ierta?
Cine esti?
Adica…esti?
Sunt murdara.
Ma simt murdara
Pacatele nu o sa mi le spal niciodata
Pentru ca nu pot
Si nu vreau
Imi plac.
Pacate.
Vicii
Ganduri macabre
Sinistre
Murdare.
Sadice.
Nu le impart cu nimeni.
Doar ale mele, doar ale mele…
Ale mele…
Sunt virgina.
Dar murdara.
Cum se poate?
Una dintre ele avea 54 de ani, era o femeie corpolenta de culoare si fusese asistenta in acel sanatoriu de 28 de ani.
Cealalta era inca o stagiara de 21 de ani, timida si speriata. Au luat-o pe batrana cu grija de la fereastra si au dus-o in camera ei.
“Ii stii povestea?” Intreba asistenta.
Fata dadu din cap in semn ca nu.
-“Era o adolescenta frumoasa. La varsta de 17 ani s-a indragostit de un baiat. Nu stiu cine este, nu ii cunosc numele. Dar nu este relevant. Stii, ea este aici de cand avea varsta ta. Atunci a fost momentul cand si-a dat seama ca el o inseala. Era prea tarziu, insa. Ea purta in pantece copilul lui. Barbatul a murit. Trei gloante si nenumarate loviuri de cutit. Il iubise mai mult decat orice. Ea a fost gasita inconstienta la acpatul scarilor. Copilul murise. A fost judecata. Si adusa aici. Se spune ca de atunci, adica de 55 de ani, vorbeste in fiecare noapte, langa fereastra. Nu stim cu cine, nu stim de ce. Stim doar ca a uitat totul; crede ca inca are 17 ani. Tot ce i-a mai ramas din acea ingrozitoare perioada este repulsia fata de dragoste.
Fata se ctremura din cap pana in picioare. Insa se calma si pleca spre casa. La cativa metri in fata portii, il vazu pe logodnicul ei. Erau impreuna de patru ani. Dar nu era singur. Fata a inlemnit. Lacrimile au inceput sa-i curga pe obraz ca niciodata din ce in ce mai tare pe masura ce ii vedea sarutandu-se. Atunci a plans, a blestemat, a injurat…dar la un moment dat s-a oprit. Mintea ei era goala, pentru ca apoi sa devina din ce in ce mai lucida.
Trebuia sa intre in casa. Avea ceva de facut acolo. Trebuia sa ajunga la baie. Da, acolo era.
S-a indreptat spre poarta si a tras aer adanc in piept.
Bine. El este in dormitor.
S-a incuiat in baie.
A deschis sertarul.
S-a rugat
Cu inflacarare.
S-a uitat.
Doua linii albastre
Ura. Nebunie. Prea multa ura.
Acelasi scenariu.
Parca era acelasi
Pistol
Cutit
Sange
Vedea totul acum
Si intelegea
Scarile.
Masina politiei
Judecatorul
Si sanatoriul
Bartana tocmai murise.
Dar acum, tanara aflase cu cine vorbea moarta.
…
Cu ea.
Cu geamul.
Cu reflexia .
- “Sunt virgina…
miercuri, 24 decembrie 2008
Merry Corporate Xmas
Si iata ca ma conformez ( ceea ce nu se intampla prea des, deci aceasta alegere a mea trebuie sarbatorita si urmarita cu mai mult interes decat o eclipsa totala de soare ) , si postez ceva "in spiritul Craciunului" ( ca, ce puii mei, sa intru si eu in randul lumii, macar o data pe an ) . So... here's the truth - iata ce-a ramas dintr-o sarbatoare hiperexploatata de media : enjoy and merry Xmas !
"Despre dragoste si alti demoni"
Omul - mamifer pe care posesia judecatii l-a cretinizat complet - cauta ca, in viata sa atinga fel si fel de idealuri ( desigur, care mai de care mai cretine, dupa cum spuneam ca ii sta in fire) . Lasandu-le la o parte pe cele strict materiale, cu care sunt perfect de acord, in virtutea unui foarte practic instinct de conservare pe care il impartasesc cu restul rasei umane, voi aborda subiectul dragostei.
Dragostea nu este nici pe departe ceea ce credem ca este. Indraznesc sa spun ca nu exista; cu mii de ani in urma, cand omenirea abia se distingea de alte rase , dragostea nu exista, dar, totusi, oamenii traiau mai departe . Exista doar instinctul sexual datorat, la randul sau, instinctului de procreere. Si oamnenii traiau al dracu de bine.
Tind sa cred ca vina este in totalitate a literaturii. Pentru ca bietii scriitori, in dorinta de a isi distinge opera de a altora, intr-o incercare aiuritoare de a fi original, au inflorit si au aberat pe tema acestui sentiment nascocit la originile sale de cine stie ce minte perversa cu tendinte spre autodistrugere si distrugere a umanitatii in general, genul acela de minte diabloica atasata unei persoane cu un ras malefic ( cunoasteti genul)
Si astfel, iata cum umanitatea s-a dus dracu, asimiland un concept pe care nu erau obligati sa il accepte ( dar, dupa cum spuneam, cretinitatea este starea noastra generala ). Si uite-asa, minti ilustre au ajuns sa faca sculpturi magistrale, picturi superbe, sa scrie romane intregi, sa regizeze filme de Oscar - numai pentru a aduce un omagiu acestui sentiment , exagerandu-l si mai mult ( de parca nu ne-a facut destul rau pana acum )
Si, de parca nu era indeajuns de complicata treaba, oamenii au creat tot felul de reguli in acest extenuant joc al dragostei : momogamia, de examplu ( de ce dracu trebuie sa ne complicam in halul asta???) declaratiile da dragoste, care sunt un must al relatiilor ( de parca au vreoimportanta!!! ) increderea ( ce-i aia???) dovezile de iubire una mai aiuritoare si nenecesara decat cealalta ( DE CE??? ) Poate vietile noastre nu erau indeajuns de incarcate ; nu putea barbatul sa ramana cel insarcinat cu vanatoarea si plasarea spermatozoidului strategic in ovul? Nu putea femeia sa ramana la cratita ei si la simpla sa activitate de a desface cracii pentru ca apoi sa se ocupe de mentinerea in viata a progeniturilor?
Nuuuu...acum barbatul este metrosexual ( evident, nu din dorinta de a se simti bine in pielea lui , ci pentru placerea pitzipoancelor atrase de masculi care detin, in intimitatea dulapiorului din baie, mai multe creme hidratante decat ele - lucru care le incanta pana la orgasm) , iar femeia este independenta , pe propriile picioare torturate de pantofi cu tocul mult prea inalt, si nu are nevoie de barbati, este cu mult superioara lor ( a se nota insa faptul ca ii place sa fie dominata in pat ) .
Acum, daca el nu raspunde la telefon ( porcul magarul nenorocitul bastardul ) cu siguranta este infipt intre perfectii craci ai alte femei de o frumusete ( adica plasticitate) cu mult superioara celei care il asteapta acasa ( cand, se poate la fel de bine ca el sa doarma sau sa se uite la meci - lucru, aparent, indispensabil masculilor care se doresc a fi feroce ). Acum, daca femela are la activ mai mult de trei parteneri sexuali intr-o activitate de peste cinci ani este considerata o mare curva ( dar, evident, daca masculul mai este virgin la varsta de 15 ani, atunci el este o calamitate a naturii si este propulsat direct in capatul lantului trofic )
Acum, fericitior care nu au iubit niciodata ( si nici nu au de gand sa o faca) li se intoarce spatele prin simpla replica "nu ai de unde sa stii prin ce trec - nu ai iubit niciodata " . DUH!!! oameni buni - asta ne face cu mult superiori voua - cretinilor !!! Noi NU vrem sa trecem prin cacaturile prin care treceti voi de bunavoie si nesiliti de nimeni pentru simplul fapt ca posedam un neuron in plus fata de voi !!! Evident, voi veti spune ca suntem complexati, ca ne puratm copilareste si ne veti acuza pentru faptul ca absenta dragostei ne face sa ne adancim in propria noastra nefericire exprimandu-ne-o prin nenumarate nopti de "casual meaningless sex" . Iar noi o sa fim pusi la punct de acest argument ( sotto ) si vom intelege ce vreti sa ne comunicati ( aham ) dar mai ales, vom fi de acord cu punctul vostru de vedere ( bullshit !! ) . Stiti ceva, sunteti niste mari idioti, voi, barbatii care credeti ca va puteti ascunde adevarata fata in spatele unui romantism libidinos, cand cu totii stim ca vreti doar sex, si sunteti niste mari prosate, voi, femeile care credeti ca puteti schimba chestia asta :)). Iar noi, cei care nu iubim ( da da da , noi, paria) va radem in nas cand esuati - stiti de ce? pentru ca noi ne-am dat seama ca toti mergem la sigur . Voi o faceti in directia unui mare dezastru ce culmineaza in plansete isterice si prea multi bani irositi pe canapeaua confortabila a unui psiholog divortat de peste 7 ori :)) . Iar noi, noi - aia de ziceati ca nu stim ce e aia viata mergem la sigur traindu-ne viata din plin, in timp ce voi nu faceti altceva decat sa va plangeti continuu.
Sper ca am clarificat lucrurile . Sper in van, caci doua pagini de articol isteric nu pot concura cu miile de pagini shakespeariene si nici cu zecile de poezii ovidiene (etc etc) Dar, ma rog, incercarea moarte n-are. Sunt cu sufletul impacat si foarte fericita cu faptul ca am o mentalitate sanatoasa, o viata fericita ( si, nu neg, ma incanta enorm faptul ca " i can rub it in your nosess, suckers " ) . Iar asta e tot ce conteaza pentru mine - in rest, voi traiti-va viata, iubiti-va mult ( dupa cum spunea unul dintre contribuitorii la cretinizarea voastra) si mai scututi-ne :))
Dragostea nu este nici pe departe ceea ce credem ca este. Indraznesc sa spun ca nu exista; cu mii de ani in urma, cand omenirea abia se distingea de alte rase , dragostea nu exista, dar, totusi, oamenii traiau mai departe . Exista doar instinctul sexual datorat, la randul sau, instinctului de procreere. Si oamnenii traiau al dracu de bine.
Tind sa cred ca vina este in totalitate a literaturii. Pentru ca bietii scriitori, in dorinta de a isi distinge opera de a altora, intr-o incercare aiuritoare de a fi original, au inflorit si au aberat pe tema acestui sentiment nascocit la originile sale de cine stie ce minte perversa cu tendinte spre autodistrugere si distrugere a umanitatii in general, genul acela de minte diabloica atasata unei persoane cu un ras malefic ( cunoasteti genul)
Si astfel, iata cum umanitatea s-a dus dracu, asimiland un concept pe care nu erau obligati sa il accepte ( dar, dupa cum spuneam, cretinitatea este starea noastra generala ). Si uite-asa, minti ilustre au ajuns sa faca sculpturi magistrale, picturi superbe, sa scrie romane intregi, sa regizeze filme de Oscar - numai pentru a aduce un omagiu acestui sentiment , exagerandu-l si mai mult ( de parca nu ne-a facut destul rau pana acum )
Si, de parca nu era indeajuns de complicata treaba, oamenii au creat tot felul de reguli in acest extenuant joc al dragostei : momogamia, de examplu ( de ce dracu trebuie sa ne complicam in halul asta???) declaratiile da dragoste, care sunt un must al relatiilor ( de parca au vreoimportanta!!! ) increderea ( ce-i aia???) dovezile de iubire una mai aiuritoare si nenecesara decat cealalta ( DE CE??? ) Poate vietile noastre nu erau indeajuns de incarcate ; nu putea barbatul sa ramana cel insarcinat cu vanatoarea si plasarea spermatozoidului strategic in ovul? Nu putea femeia sa ramana la cratita ei si la simpla sa activitate de a desface cracii pentru ca apoi sa se ocupe de mentinerea in viata a progeniturilor?
Nuuuu...acum barbatul este metrosexual ( evident, nu din dorinta de a se simti bine in pielea lui , ci pentru placerea pitzipoancelor atrase de masculi care detin, in intimitatea dulapiorului din baie, mai multe creme hidratante decat ele - lucru care le incanta pana la orgasm) , iar femeia este independenta , pe propriile picioare torturate de pantofi cu tocul mult prea inalt, si nu are nevoie de barbati, este cu mult superioara lor ( a se nota insa faptul ca ii place sa fie dominata in pat ) .
Acum, daca el nu raspunde la telefon ( porcul magarul nenorocitul bastardul ) cu siguranta este infipt intre perfectii craci ai alte femei de o frumusete ( adica plasticitate) cu mult superioara celei care il asteapta acasa ( cand, se poate la fel de bine ca el sa doarma sau sa se uite la meci - lucru, aparent, indispensabil masculilor care se doresc a fi feroce ). Acum, daca femela are la activ mai mult de trei parteneri sexuali intr-o activitate de peste cinci ani este considerata o mare curva ( dar, evident, daca masculul mai este virgin la varsta de 15 ani, atunci el este o calamitate a naturii si este propulsat direct in capatul lantului trofic )
Acum, fericitior care nu au iubit niciodata ( si nici nu au de gand sa o faca) li se intoarce spatele prin simpla replica "nu ai de unde sa stii prin ce trec - nu ai iubit niciodata " . DUH!!! oameni buni - asta ne face cu mult superiori voua - cretinilor !!! Noi NU vrem sa trecem prin cacaturile prin care treceti voi de bunavoie si nesiliti de nimeni pentru simplul fapt ca posedam un neuron in plus fata de voi !!! Evident, voi veti spune ca suntem complexati, ca ne puratm copilareste si ne veti acuza pentru faptul ca absenta dragostei ne face sa ne adancim in propria noastra nefericire exprimandu-ne-o prin nenumarate nopti de "casual meaningless sex" . Iar noi o sa fim pusi la punct de acest argument ( sotto ) si vom intelege ce vreti sa ne comunicati ( aham ) dar mai ales, vom fi de acord cu punctul vostru de vedere ( bullshit !! ) . Stiti ceva, sunteti niste mari idioti, voi, barbatii care credeti ca va puteti ascunde adevarata fata in spatele unui romantism libidinos, cand cu totii stim ca vreti doar sex, si sunteti niste mari prosate, voi, femeile care credeti ca puteti schimba chestia asta :)). Iar noi, cei care nu iubim ( da da da , noi, paria) va radem in nas cand esuati - stiti de ce? pentru ca noi ne-am dat seama ca toti mergem la sigur . Voi o faceti in directia unui mare dezastru ce culmineaza in plansete isterice si prea multi bani irositi pe canapeaua confortabila a unui psiholog divortat de peste 7 ori :)) . Iar noi, noi - aia de ziceati ca nu stim ce e aia viata mergem la sigur traindu-ne viata din plin, in timp ce voi nu faceti altceva decat sa va plangeti continuu.
Sper ca am clarificat lucrurile . Sper in van, caci doua pagini de articol isteric nu pot concura cu miile de pagini shakespeariene si nici cu zecile de poezii ovidiene (etc etc) Dar, ma rog, incercarea moarte n-are. Sunt cu sufletul impacat si foarte fericita cu faptul ca am o mentalitate sanatoasa, o viata fericita ( si, nu neg, ma incanta enorm faptul ca " i can rub it in your nosess, suckers " ) . Iar asta e tot ce conteaza pentru mine - in rest, voi traiti-va viata, iubiti-va mult ( dupa cum spunea unul dintre contribuitorii la cretinizarea voastra) si mai scututi-ne :))
Abonați-vă la:
Postări (Atom)