Despre curvele securistilor

Revin la partea cinica, ironica si extrem de rautacioasa a mea, dupa ce am prezentat o parte mai "literar-artistica" , provenita din extraordinara reusita a unui dumnezeu sadic ce insista a se purta ca un copil de trei ani al carui singur hobby este de a se juca cu noi precum am fi niste gandaci de bucatarie cu cracii-n sus a caror unica dorinta este de a muri mai repede, dar nu ne lasa pentru ca suferinta noastra este sursa lui eterna de fericire. In fine, revin la realitate si la sinele meu aflat intr-o perpetua cautare a unor raspunsuri la spectaculoasa intrebare " de ce frate? ", si aleg sa dezbat o tema sociala pornita dintr-un conflict aflat in plina desfasurare pe care il am cu un "distins domn" frustrat de uriasul morcov ce s-a instalat comod in al sau anus. Evident, pornesc de la aceasta experienta pentru a sublinia cacaturile pe care trebuie sa le suportam zi de zi cu totii din partea dulcilor nostrii compatrioti fosti sugatori-de-...(stim noi ce, insa cenzura ne impiedica sa ne manifestam verbal) si pupin-(idem)-isti care au fost curvele securistilor pe vreamea lui ceasca si care insista sa creada ca datorita acestui fapt ne sunt cu mult superiori. Revenind insa, pentru ca simt ca ma pierd in niste detalii care nu isi au rostul, sper ca ati inteles ca ma refer aici la mult-iubitii nostri vecini care ne fac viata un iad ( nu ca viata ar fi altfel, insa ei insista sa mai puna paie pe foc, ca ce dracu, nu-i destul de incinsa smoala-n cazan ).
Nu mai vreau sa aduc in discutie conflictele pe care le-am avut cu doamna Popescu de la 5, care batea noaptea la 3 in tevi si fugea dupa mine pe palier, doar-doar va reusi sa imi arunce in fata faptul ca si ea a fost curva de securist si ca va veni (din nou) politia la usa mea. Acelea sunt vremuri de mult apuse, ce si-au avut sfarsitul in initiativa bunului meu vecin de pe palier, care a amenintat-o ca daca mai indrazneste sa mai bata in tevi, ii da foc la usa ( femeia, in concluzie, si-a pus usa de metal si n-a mai fost vazuta in bloc de peste un an, ceea ce ne incanta pe toti ) In fine, ziceam ca nu vorbim despre distinsa doamna Popescu, care a fost vrand-nevrand obligata sa sustraga morcovul din al sau anus. Dar am amintit-o,asa, de dragul conversatiei... incantatoare povestioara, nu?
Revenind insa la domnul-fosta-curva-de-securist, cel obisnuit cu rutina de a fi solicitat de trei ori pe saptamana sa stea capra si ocazional sa faca cate o felatie, asa, de dragul partidului, in urma careia mai primea si el cate o halca de carne.. Acest distins domn, frustrat de incetarea activitatilor de natura sexuala pe care le presta odata, isi varsa acest "of" peste mine, simtind acum o placere probabil la fel de mare din activitatea de a imi face mie viata un calvar precum simtea cand o lua in gura. Drept urmare, ma impiedica in incercarea de a imi deschide o firma, fara motiv si din pura rautate. Ce vrea, sa ma faca sa imi para rau ca nu am fost si eu curva de securist? Ca nu traiesc viata lui de tot cacatul si ca nu stau capra pentru oricine? Poate o vrea sa stau capra pentru el, sa ma umilesc, sa-i dau o limba in cur si sa ii mai si platesc un milion pe luna ( ca, deh, este o onare sa lingi in cur o fosta curva de partid ), dar ceva imi spune ca asta nu se va intampla.
Acest distins domn va plati cu pretul timpanelor lui( anterior obisnuite sa auda cuvinte vulgare din gura securistului, evident, sau daca nu , doar doua comenzi carora trebuia sa se supuna, anume :" stai capra" si "treci in genunchi" ), care timpane vor auzi numai rock, metal si hip hop de acum in colo, insa numai dupa ora 12 noaptea, si uite-asa de-a dracu ce sunt eu imi iau si super sistem audio ( si iata cum intra blonda in minunata lume a tehnologiei ).
Cert este ca nu mai suport sa fiu calcata in picioare de nimeni, chit ca-mi este bun prieten sau mare cacat de administrator de bloc. S-a zis cu gluma si s-a zis cu vorba buna. Traim intr-un cacat de tara si daca stam cu totii capra pentru un cacat care a stat capra toata viata, nu avem pic de respect de sine. As for me, I've had it...as for him... sa zicem doar ca va ajunge in punctul in care isi va scoate singur morcovul din orificiu si, cu voia copilului de 3 ani (care sa speram ca se va plictisi sa se mai joace aiurea cu gandaceii muribunzi ) se va muta din respectivul bloc.

time to pretend (just a game)

i'll be a faithful wife
- a loving whore
i'll be the apple of you eye
and you'll be the one that i adore

i'll be a dirty liar
- a sincere best friend
i'll be the one to take you higher
and no longer will I pretend

i'll be the end of you
- as you'll be my begining
i'll be there when it's through
and share with you that dreadful feeling

i broke your fall
- you broke my bones.
now your name is mine to call
i'll let your body hit the stones

you'll be the ghost of me
i'll be the voice of you
you'll be the one to set me free
with a whispered "love you too"

i wait and bleed
you die once more
so i cry as you once did
for the sake of never more

and still i am that whore
that wife, that friend
and still i love you more and more
but now it's your time to pretend

...si eu te iubesc ( scurt dialog )

- Ce simti?
- Nu simt.
- Ce gandesti?
- Incerc sa n-o fac.
- Ce vrei?
- Tot. Nimic. Si sa ma pierd in nuante. Sa ma complac in decadenta si in minciuna osciland intre alfa si omega. Sa gasesc punctul de echilibru intre viata si moarte si sa devin una cu infinitul. Sa nu ma mai urasc...sa te iubesc. Vreau...sa vreau. Vreau sa stiu pentru ce lupt, dar sa nu lupt. Putin din toate si tot din nimic. Sa simt. Sa... sa fiu, sa traiesc si sa uit pentru ca apoi sa reincep din nou a trai.
- De ce?
- Ce altceva e de facut, in afara de a accepta tot si a refuza nimic, pentru simpla placere de a refuza apoi acceptarea unui tot unitar datorita unui instinct al rebeliunii, menit a asigura progresul umanitatii sau, de ce nu,al propriului eu?
- Te iubesc
- Nu, din pacate, nu.
- Cum asa?
- Pentru ca tocmai mi-ai spus-o
- Nu inteleg
- Stiu.
- Explica-mi.
- Consider ca noi, oamenii spunem aceste doua cuvinte care inevitabil au ajuns a deveni pura definitie a celui mai primar cliseu, nu pentru a ne exprima sentimentele, ( stim cu totii prea bine ca acestea nu pot fi definite prin cuvinte, dar iata- alt cliseu) , ci le spunem in speranta ca vom auzi aceseasi cuvinte adresate noua. Si atunci... ce este mai sincer si mai apropiat de sentimentul adevarat? Un "te iubesc" sau un " si eu te iubesc"? Si ajungem la concluzia ca aceste cuvinte releva cel mai bine egoismul. Iar acestea fiind spuse, ma mai iubesti?
- Gandesti prost.
- Nu ai niciun drept sa imi condamni gandirea, si, ca veni vorba, sentimentele. Poti, intr-adevar, si este dreptul tau, si al oricui, sa te declari a fi in dezacord cu crezurile mele, insa nu poti cataloga gandirea mea in astfel de termeni. Nu exista gandire buna sau gandire proasta. In schimb, te doare felul meu de a pune problema. Nu poti sa spui ca este corect, dar nici gresit, si din pacate pentru tine, trebuie sa-mi iei vorbele ca atare.
- Si daca incerc sa iti schimb acest mod de a gandi?
- Crezi ca ti-as permite vreodata sa faci asta?
- Ma iubesti?
- Ah...iata o intrebare sincera. Incepi sa inveti...
- Astept si un raspuns
- Nu. Nu te iubesc. Ma urasc prea mult pentru a iubi. Iti spun insa atat... daca m-as iubi, te-as iubi pe tine.
- Ce pot face pentru a iti schimba sentimentele fata de tine?
- Sa n-o faci. M-ai distruge. Ar fi ca si cand ai trezi un somnambul care paseste pe o funie la zeci de metri inaltime. Insa te-ai distruge si pe tine, caci sansele sa ma trezesti sunt infime. Si te-ai inneca in nereusita.
- Vreau sa ma iubesti
- Ar trebui sa preferi sa te urasc.
- Cum asa?
- Daca te-as iubi, as fi altfel. Insa tu ma iubesti asa cum sunt... daca m-as schimba, m-ai mai iubi?
- Da
- Atunci nu ma iubesti
- Cum poti spune asta?
- Pentru ce ma iubesti?
- Pentru cine esti
- Vezi unde vreau sa ajung?
- Nu
- Daca m-as schimba, n-as mai fi eu. Iar tu ma iubesti pentru acest eu pe care il reprezint. Daca acest eu ar deveni un "alt"... atunci eul se pierde si vei ajunge sa iubesti un trecut ce nu va mai reveni vreodata.
- Te iubesc oricum ai fi.
- Iar esti egoista.
- Ce vrei sa fac?
- Sa fii.
- Sunt.
- Nu. Daca ai fi, nu ti-as cere-o.
- Iar nu inteleg
- M-am saturat sa explic. Dormi, vom mai vorbi maine
- Si iar raman fara raspunsuri.
- Daca ai avea raspunsuri, atunci intrebarile si-ar pierde din valoare. Si nu vrem ca asta sa se intample, pentru ca traim pentru intrebari
- Credeam ca traim pentru raspunsuri
- Raspunsurile inseamna nimic. Existenta unui raspuns nu face decat sa valideze o intrebare bine pusa. Raspunsul este un omagiu adus intrebarii, la fel cum amanta este un omagiu adus sotiei.
- Asta este egoism !
- Te inseli.
- Esti groaznic
- Si totusi ma iubesti. Acum dormi...
.......

- Si eu te iubesc

The five existential "W's"- for mark

when did we end up all grown up?
when did our years of madness pass us by?
when did this get oh, so messed up?
and when, my dear, did you start to cry?

who was the one who said it's right?
who was entitled to decide?
who was the one to start this fight?
and who, my dear, has made you cry?

why did we accept to live this way?
why did we not refuse it all?
why did we not run, why did we stay?
and why, my dear, did we agree to fall?

where did this plan all go wrong?
where to did we agree to fly?
where did we start playing along?
and where's, my dear, the one who made you cry?

what can we do to stop the fight?
what more to say, what more to try?
what can I do to make it right?
oh dear, please, please cease to cry

...si liliacul inflorit... (povestea unei crime)

Liniste.
Intuneric.
Frig.
Liliac inflorit,
Si un cadavru.

Sunetul ploii.
Obsesiv.(Dar totul e uscat!)

Raul facut se inceaca
In sangele-nchegat.

Remuscari
Purtate de vant.
(Dar vant nu este.)

Panica
Disperare.
Lipsa puterii
De a trece peste.

El a devenit
Acum
Doar un obiect.

Un obiect
Nimic mai mult
Nimic mai putin
Nihil
Nemo.
Si atat.

Durere
Frustrare
Remuscare.

Vina
Ura.
Si rusine.

Lacrimi...

Mirosul sangelui...
Si aroma liliacului inflorit.

O merita
sau...?.

Sa fuga?
Sa stea
Si sa moara?
Sau.. ?

Libertate -
Castigata

Singuratate -
Primita la schimb

Nebunie.

Si mai departe?
...sange si liliac inflorit...

Liniste.
Intuneric.
Frig.
Doua cadavre.
... si liliacul ofilit...

Haos si perfectiune

Consider perfectiunea, ca si concept, un echilibru personal (nicidecum universal), drept urmare, sunt convinsa ca aceasta poate fi atinsa cu usurinta. Stanescu spunea ca "perfectul" pentru a fi intr-adevar "perfect", trebuie sa prezinte un defect. "Perfectionistii" nu accepta acest defect. Iar eu - eu consider ca cea mai extraordinara perfectiune se regaseste in haos. Avand la baza teoriile mele despre "adevar", le voi aplica si in cazul "perfectiunii", afirmand ca "perfectul" meu nu este mai putin "perfect" decat cel al perfectionistului ( deoarece haosul este adevarul meu despre perfectiune) Putem face, deci, o deductie ce tine de pura logistica si sa spunem ca haosul nu prezinta nici un defect. Ati spune ca afirmatia aceasta se remarca prin pura absurditate. Dar puteti oare sa-mi spuneti ca acest adevar al meu este mai putin adevarat decat al lui Stanescu, de exemplu?
Sa revenim, insa, la atingerea perfectiunii(caci asta ne intereseaza pe noi toti...nu?) Si, deoarece (ca si in discursul politic) exemplul personal sporeste autoritatea mesajului, precum si credibilitatea( tin sa precizez insa ca nu vreau sa ma credeti, nici macar sa fiti de acord cu mine - nu incerc sa conving pe nimeni de nimic ) voi relata cate putin despre mine si despre cum am atins perfectiunea, in speta - haosul.
Poate mentalitatea mea este putin mai bolnava decat a voastra. Poate gandurile si teoriile mele sunt putin mai "altfel" decat ale multora dintre voi. Insa, dintr-un spirit de fronda in fata conceptelor prestabilite si general acceptate de o masa enorma de oameni, si poate, de ce nu, intr-un oarecare spirit de rebeliune am adoptat principiul negarii si al inversarii. Cine stie, poate am facut-o ca reactie la esecurile acumulate pe parcursul vietii ( in fine, nu are vreo importanta) Drept urmare, am inlocuit tot ceea ce bunul simt si filmele hollywoodiene (mai mult acestea decat bunul-simt, dar, deh, populatia umana este mult prea influentabila si functioneaza pe principiul "tot ce zboara trebuie sa fie mancat- si trebuie sa ne si placa la gust) cu exact opusul lor: asfel, binele devine rau, iar raul devine bine. Iar pentru ca din asta rezulta ca a face rau este bine, evident, lucrurile devin mai usoare. Nu ma refer la rau si bine ca si concepte filosofice, desigur, ci la ceea ce societatea a ajuns sa catalogheze prin astfel de etichete. De exemplu : societatea spune : " trebuie sa iti traiesti copilaria, sa te bucuri de anii de liceu, sa te indragostesti, sa te logodesti, sa te casatoresti repede( dar nu prea repede), sa ai copii, si sa locuiti intr-o casa a carei curte ( in care florile sunt mereu ingrijite de femeia care si-a ratat cariera pentru a intretine progeniturile) sa existe un exemplar superb de golden retriever si o pisica, iar apoi sa imbatranesti alaturi de persoana iubita si sa mori in pace" Nu pare ideal? Nu pare perfect? Stiu ca va doriti asta. Dar, functionand pe principiul: "societatea spune "X" eu spun "0" " eu aleg ca perfectiunea vietii mele sa se deruleze astfel : " copilaria - neinteresanta. anii de liceu - neimportanti. iar pentru restul idealurilor am un singur cuvant : NU ". Pentru mine, perfectiunea consta in permanenta aventura pe care viata mi-o ofera, in suferinta si in durere ( nu, nu sunt emo -dar de ce sa ma doara durerea, cand pot sa o accept ca pe ceva firesc si sa-i vad frumusetea?), in clipe de fericire, de tensiune, in nopti nedormite si alegeri caracterizate printr-o mare inconstienta si cretinitae - si in orice altceva doresc eu la momentul respectiv. Perfectiunea mea este o stare nebuneasca de dezorganizare. De ce? Pentru ca prefer sa traiesc in ideal decat sa alerg dupa el. Veti spune ca o fac din comoditate. Nu. O fac din placere. Poate ma veti baga in oala "prostilor si ignorantior/fericitilor cei saraci cu duhul". Stiu ca nu am ce cauta acolo si nu imi pasa ce spuneti. In fond si la urma urmei - eu sunt cea care traieste in deplina perfectiune, iar asta ma face sa imi permit a va ignora. Mi-ar placea insa sa va permiteti si voi sa ma ignorati. Perfectiunea se regaseste in imperfectiune precum frumosul in estetica uratului. Iar acesta este adevarul meu. Nu indrazniti sa ma contraziceti, nu veti putea, caci argumentele mele sunt solide si adevarul meu nu poate fi contestat . Puteti sa fiti sau nu de acord - oricum ar fi, nu imi pasa.
Drept urmare, perfectiunea este ceea ce iti alegi sa fie, si este inimaginabil de usor de atins. Eu o traiesc pe a mea. Tu?

Absurd - precum in Kafka

O sticla de whisky si un pumn de pastile. Prea multe nopti marcate de nesomn si plans. Cauta, pentru ultima data, o scapare - o cale de iesire. Insa parca-si pierduse si luciditatea, odata cu el, cu doi ani in urma. Nu se mai recunostea.Nu si-a imaginat vreodata ca va ajunge in situatia asta, ca va adopta acest comportament pe care, odata, il judeca cu asprime. Dar, pe masura ce sticla si pastilele incepeau a nu i se mai parea o idee atat de absurda, , isi dadea seama cat de usor puteau lucrurile sa scape de sub control.Controlul - ah, ce amintire placuta ! Odata era stapana pe sine si pe lipsa sentimentelor ei ; iar asta o facea unica, speciala. Acum insa, era numai o femeie chinuita de nepasarea lui, ce se agata cu disperare de trecutul inceputului, si care incercase, pentru prea mult timp sa nege prezentul sfarsitului.
Se simtea prizoniera intr-un roman de Kafka, sau eroina intr-o piesa de Ionesco. Simtea cum, ca in "Spuma zilelor" a lui Vian, este constransa de peretii unei camere ce semiscoreaza pe zi ce trece. Constientiza absurdul : el - pe vremuri cavalerul pe cal alb, sau, mai bine zis, imblanzitorul scorpiei ( caci, da, de mult, fusese si Katherina shakespeariana) era acum impasibil si indiferent. Iar ea - femeia innebunita de respingerea lui, privea paharul cu alcool, in miez de noapte, daznadajduita de esecurile eforturilor sale de a-i atrage atentia.
Se intreba stupefiata unde a gresit, cum de a lasat lucrurile sa degenereze astfel, cum de ea - tocmai ea s-a lasat tarata prin aceasta mocirla. Iar acum, totul ii aluneca printre degete si se vedea prinsa in capcana unui dumnezeu sadic, unui Conchis atotputernic, precum in "Magicianul" lui Fowles. Si nu mai intelegea nimic. Odata, fusese Margareta Maestrului, acum devenise doar banala. La inceput, se simtise precum umilul Encolpius in prealuxoasa casa a lui Trimalchio, careia abia acum ii vedea prostul gust. In minte ii rasuna celebrul avertisment petronian : " Cave Canem!". Prea tarziu insa ! Din balerina lui Degas devenise un personaj torturat de demonii lui Bosch, si, de la " Primavara" ce fusese la inceput, acum ajunsese un "Requiem" pe cale de a fi terminat. O singura bota lipsa pe un portativ supraincarcat o despartea de tragicul final. Allegro! si se va sfarsi mai repede!
Epilogul? Ar suna cam asa : printul nu a razbit in padurea Frumoasei Adormite, pantoful nu s-a potrivit Cenusaresei, iar Alba-ca-Zapada moare, totusi, otravita.
Nu!
Pentru o clipa se regasi. Insa tot atat timp ii trebui pentru a se uita din nou. dar, totusi, cine era ea? Dar cine fusese? Amintindu-se, se uita din nou. Si din nou privi pastilele. devenise o simpla Veronika a lui Coelho, o biata sinucigasa, insa fara sanse de scapare.
Isi aminti ca, odata, fusese o floare : un crin imperial, caruia insa ii permisese sa arda putin cate putin, petala cu petala. La inceput credea ca era ars de focul dragostei, pentru ca acum, sa realizeze ca, in fapt, era focul Iadului, ce a lasat-o fara petale. Acum, este doar o tulpina uscata, care inca se mai chinuie sa-si traga sevele din cine stie unde. Si nu mai avea forta. Lua hotarata paharul si pastilele. Le privi si varsa o lacrima. Dar...
Nici ea nu stia din ce motiv, incepu sa rada. Nu asta o uimi insa, ci faptul ca rasul sau nu era unul ironic, nervos sau disperat. Radea sincer. Si nu se putea opri. Iar atunci isi dadu seama; atunci isi aminti : ea. Cea de dinainte. Radea cum rasese cu ani in urma, cand trata orice situatie tragica cu umor. Si, spre marea sa mirare, se simti bine. Pentru pima oara in ultimii doi ani, traia. Radea. Sincer.
Tot razand, lasa paharul jos si isi aminti ; obisnuia sa picteze, sa asculte muzica , sa cante, sa danseze. Obisnuia sa compuna poezii. Si se regasi in toate acesteape rand. Si, de data asta, nu mai uita. Acum,insa, il uita pe el, ii uita chiar si numele. Arunca pastilele si bau whiskyul.
Se facuse dimineata. Era o noua zi. Nu, era prima zi. Ii scrisese pe o foaie ca pleaca definitiv, se imbraca si iesi pe usa, cu gandul de a nu se mai intoarce vreodata.
Acum, totul era din nou bine, gasise in sine calea de iesire, regasisecontrolul. Nimic nu mai era absurd, iar Conchis fusese invins. Balerina isi relua dansul in primavara. Viata mrge inainte.
Isi cumpara un buchet mare de crini imperiali. Era innebunta de fericire si pasea pe strada razand, in pasi de dans. Totul avea sa fie bine

EPILOG

Fata muri intr-un accident in ziua in care isi parasise sotul. Martorii spun ca isi pierduse mintile, vorbind si cantand singura pe strada, cu un buchet de flori in mana. La inmormantare, fu prezenta o singura persoana. Un barbat ce o iubise enorm, pentru care ea insemnase totul. Pacat doar ca nu stiu vreodata cum sa i-o arate. Iar la mormantul ei , acesta a adus : crini imperiali
Absurd - precum in Kafka